O legendă spune ca Dragobetele, fiul Dochiei, era zeul dragostei și al bunei dispozitii. Acesta mai era numit Cap de Primavara sau Cap de Vara si era identificat cu Cupidon, zeul iubirii in mitologia romana, si cu Eros, corespondentul acestuia în mitologia greaca.
Dacii sărbătoreau începutul primăverii la nunta tuturor păsărilor. Chiar și grecii priveau păsările ca mesagere ale zeilor. În limba greacă, “pasăre” înseamnă “mesaj din cer”.
Până la jumătatea secolului 20, în lumea satului românesc, Dragobetele era sărbătorit la 24 și 28 februarie. În aceste zile, fetele și băieții se întâlneau pentru ca iubirea lor să țină tot anul. Seara se organizau petreceri în care voia bună și dansul era ingredientul principal. De cele mai multe ori la astfel de petreceri se “decideau” următoarele căsătorii.
Dragobetele se numea Dragomir, conform legendelor. Relația lui cu iubirea avea de fapt legătură cu renașterea naturii la începutul primăverii, trezirea la viață după iernile grele. Credințele populare erau atât de puternice încât oamenii credeau că dacă primesc binecuvântarea Dragobetelui, vor avea parte de un an plin de belșug și armonie. Este interesant că această sărbătoare populară are loc în preajma zilelor Babei Dochia și a echinocțiului de primăvară. În anumite sate ale României, se scot din pământ rădăcini de plante pe care oamenii le folosesc ulterior drept leac pentru vindecarea anumitor boli.
Oamenii de la țară își mai aduc aminte de obiceiul de demult al fetelor și băieților care, în ziua lui Dragobete, se primeneau în haine curate, de sărbătoare și porneau cu voie bună spre pădure, pentru a culege ghiocei, viorele, tămăioasă, pe care le așezau la icoane și le foloseau la diverse farmece de dragoste.
Înspre ora prânzului, fetele porneau în goană spre sat, fuga fiecăreia atrăgând după sine câte pe băiatul care le îndrăgea. După ce își prindea aleasa, băiatul îi fura o sărutare în văzul lumii, sărut care simboliza legământul lor de dragoste pe întregul an de zile.
Prilej de bucurie și bunăstare, Dragobetele este unul dintre cele mai frumoase obiceiuri străvechi ale poporului român. Probabil că 24 februarie însemna, pentru omul arhaic, începutul primăverii, ziua când natura se trezește, păsările își caută cuiburi iar omul participă și el la bucuria naturii.
Cu ocazia zilei de Dragobete, bătrânii satului acordau o îngrijire specială animalelor din ogradă, dar și păsărilor. Bătrânii credeau că în această zi păsările își aleg perechea pe viață și se urnesc în construirea cuiburilor. La sfârșit de iarnă și început de primăvară, Dragobetele oficia nunțirea păsărilor in cer. Sacrificarea animalelor este interzisă în această zi.
În unele zone ale țării, ajunul zilei de Dragobete este asemănător cu simbolistica nopții de Bobotează. Fetele tinere, curioase să își afle ursitul, își pun busuioc sfințit sub pernă, având credința că Dragobete le va ajuta să găsească iubirea adevărată.