Nu am simțit niciodată ACASA așa cum o fac acum, aici în inima Apusenilor. Casa Glod a devenit o mare familie pentru noi, ne-a adoptat în totalitate și ne-a oferit șansa să ne redescoperim. Povestea noastră de viață este una destul de simplă, avem rădăcini puternice cu natura și din dragoste pentru România am decis să ne schimbăm viața la 180 de grade, pornind de la minus zero. Nu a fost ușor și poate că nici acum nu este, dar suntem bucuroși că în toti acești ani am reușit să vă oferim o bucată din România nealterată de timp, am adus tradiționalul cu noi, l-am recondiționat și am oferit celor interesați posibilitatea de a experimenta viața autentică românească.
Casa Glod nu este un hotel, nu este o pensiune. Nici nu ne dorim acest lucru. Am salvat de la distrugere câteva case tradiționale vechi de sute de ani, le-am recondiționat cu ajutorul specialiștilor și le-am redat comunității. Suntem doar niște gardieni ai istoriei și încercăm să păstrăm vie tradiția din străbuni.
Dacă ești tipul de om căruia îi place să se refugieze în munți, cu rucsacul în spate, de fiecare dată când are ocazia… Casa Glod este locul perfect în care te poți deconecta de cotidian și agitația urbană. De la un capăt la altul, Munții Apuseni sunt cuprinși de peisaje extraordinare, fauna îmbelșugată și specii de animale care rar mai pot fi văzute în mediul lor natural.
Suntem situați în apropiere de Cheile Glodului, o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip geologic, floristic și peisagistic), situată în județul Alba, pe teritoriul administrativ al comunei Almașu Mare.
Cheile Glodului sunt adâncite într-un mare platou calcaros şi îţi atrag atenţia ca peisaj. Abrupturile cheilor sunt golaşe, străpunse de ogaşe imense, de ţancuri şi vegetaţie. Din loc în loc, măguri teşite se înalţă cu zeci de metri deasupra platoului, formând o serie de forme carstice spectaculoase, între care doline şi văi. Rezervaţia include faimosul Izvor al Tămăduirii, peştera Feciorilor și renumitul pasaj Strâmtura, inaccesibil în anotimpurile ploioase. Ne bucurăm că ne situăm la câteva minute de mers pe jos de această minune a naturii, în partea de sud – est a Munţilor Stănijei, o subdiviziune a Munţilor Metaliferi, în lungul Pârâului Ardeu, afluent al Pârâului Geoagiului, la limita dintre judeţele Alba şi Hunedoara.
Dacă vrei să te cazezi într-un loc de poveste, Casa Glod este locul potrivit!
Foto – Sergiu Voicu.