Dacă încă nu ești familiarizat cu bucătăria tradițională românească și mai ales cu preparatele din zona noastră, alfă că județul Alba a dezvoltat o adevărată istorie gastronomică. Bucătăria românească este cunoscută prin intermediul preparatelor sale, a mirosurilor și aromelor îmbietoare de care nu te vei mai sătura.
Și totuși… Care sunt preparatele tradiționale românești? Pentru răspunsul la această întrebare trebuie să ne întoarcem în timp, istoria gastronomică în România este destul de complicată și am reușit să pătrundem în ea atât cât informațiile arheologice au permis.
Dacă întrebi un român care este mâncarea cea mai neaoș românească, îți răspunde pe loc… mămăliga de porumb. Nu spunem că nu are dreptate, dar porumbul este cunoscut pe meleagurile noastre de vreo 350 de ani. Mulți oameni nu știu că porumbul a fost descoperit de Columb în America, în anul 1492 și a intrat în Europa abia în secolul XVII-lea.
Făina a fost folosită foarte mult timp drept înlocuitor al mălaiului și chiar se numea mălai chiar dacă se măcina mei. Sașii glumeau pe această temă și l-au poreclit pe Mihai Viteazul, în derâdere, “Malai-Voda”.
Meiul este un aliment vechi în cultura culinară românească și înlocuit cu făina de porumb care a devenit aliment de bază în dieta țăranului român. Revenind la subiectul de astăzi, mămăliga de porumb este o mâncare tradițională românească, dar nu așa de veche cum cred mulți.
Cercetările arheologice arată că oamenii cultivau grâu, orz, mei, secară și ovăz. Dintre toate, grâul are o prezență neântreruptă și îndelungată. Hrana de origine animală, pentru că trebuie să o aducem în discuție, a reprezentat baza în alimentația românilor. Creșterea animalelor datează tot din neolitic, când au fost domesticite câteva specii de mamifere care stau și astăzi la baza industriei cărnii și a lactatelor. Creşterea caprelor, a oilor şi a vacilor a precedat, se pare, creşterea porcilor. Oricum, carnea de porc o putem include pe lista de “tradițional”, mai ales că prețuirea ei datează de multe milenii și e cum nu se poate mai tradițională. Frigerea pe jar sau pietre încinse a fost, probabil, prima metodă de a găti! Nici găina nu putem spune că a fost foarte mult timp alături de români, prin gospodării sau oalele bucătăreselor. A fost domesticită în Asia și adusă în Europa în jurul anului 3000 î.e.n.
Trebuie să menționăm faptul că ieșirea din Neolitic a venit la pachet cu dezvoltarea unui nou meșteșug: cel al olăritului. Astfel, oamenii au început să îți confecționeze vase ceramice și s-au dezvoltat modalitățile de prelucrare a hranei și noi modalități de depozitare și conservare. Strămoșii nostri mâncau foarte multe alimente pe care noi nu le mai mâncăm astăzi și consumau o vairietare mare de specii sălbatice, pe lângă animalele domestice din gospodăriile proprii. Odată cu apariția primelor comunități stabile, lumea a început să gătească în adevăratul sens al cuvântului. Foarte multe tehnici de preparare le folosim și astăzi: uscarea, afumarea, sărarea. Toate acestea provin din perioada neolitică.
Hrana era un indicator al stării sociale. Păturile sociale care dețineau privilegii feudale, beneficiau primele de pe urma noutăților introduse în tehnologia alimentației. Pentru a menține diferențele sociale, existau legi care interzicea anumitor categorii sociale consumul unor alimente considerate privilegiate.