Râpa Roșie, adevărata frumusețe a naturii

Râpa Roșie este fără îndoială una dintre cele mai frumoase atracții naturale ale județului Alba. Un loc de poveste despre care din păcate nu este apreciat la adevărata valoare. Oaspeții cazați la Casa Glod au fost încântați despre toate aceste minunății pe care regiunea noastră le oferă iubitorilor de natură.

Râpa este formată prin eroziunea apei asupra solului și este o veritabilă rezervație geologică. Un perete imens, aproape vertical, cu aspectul unei orgi uriașe, lasă impresia unui monument ancestral ruinat. Ciudatele coloane și piramide etajate, separate de ravene, formează un microrelief pe care geografii îl numesc „badlands” (pământuri rele). Termenul, de origine engleză, a fost folosit pentru prima dată în Dakota de Sud (Statele Unite), unde acest relief este bine dezvoltat.

Apele de șiroire au săpat cute adânci, dând naștere unor superbe coloane numite ,„piramide coafate”. La baza versantului, torenții au clădit conuri de dejecție, care își modifică aspectul și dimensiunile în urma ploilor mai abundente. Datorită pantei mari și a lipsei vegetației, apa de șiroire, prăbușirile și alunecările au creat un relief aparte, reprezentat prin turnuri, coloane, obeliscuri, contraforturi și piramide de pământ, care împreună cu culoarea roșie și violacee îi dau un aspect impresionant. Are o suprafață de circa 10 ha și este situată în extremitatea sud-vestică a Podișului Secașelor, pe malul drept al Secașului Mare, la circa 4 km de orașul Sebeș. Vizibilă de la mare distanță, Râpa Roșie se întinde pe o lungime de 800 m și are înălțimi ce variază între 50 și 125 m