În inima Transilvaniei curate!

Ne-am dat seama ca foarte multe persoane nu cunosc adevaratele minunatii ale naturii din tara noastra, asa ca astazi aducem in discutie Muntii Metaliferi.

Munţii Metaliferi încep, în vest, de la Culoarul Căpruţa-Slatina dg Mureş-Gurahonţ şi se termină, în est, la Valea Ampoiului (de la Alba Iuia la Zlatna), după care pătrund spre nord în bazinele superioare ale văilor Ampoiţei, Galdei şi Stremţului (toate aceste văi taie, spre aval, barele calcaroase ale Munţilor Trascău, formând impresionantele sectoare de chei), venind în contact cu Munţii Trascăului pe o linie ce începe aproximativ la Zlatna şi se continuă pe la Întregalde până la Sălciua de Jos (pe Arieş). în nord, limita ajunge la Depresiunea Brad (Crişul Alb), apoi trece prin Pasul Buceş (Vâlcan, 725 m) şi se continuă pe văile Abrudului şi Arieşului, iar în sud muntele este limitat de Culoarul Mureşului, între Căpruţa şi Alba Iulia.

Relieful şi clima imprimă vieţii umane particularităţi corespunzătoare: sate mici şi mijlocii, răsfirate, terenuri cultivate cu secară, cartofi, apoi păşuni şi fâneţe, urmate de păduri pâlcuite în părţile mai joase şi în masiv în cele înalte. Destul de frecvent, păşunile şi fâneţele sunt prezente pe versanţii şi platourile din munte, unde apar aşezările risipite, în multe locuri sub formă de crânguri.
Condiţiile climatice sunt asemănătoare cu ale altor culmi montane de aceeaşi poziţie geografică şi altitudine: 4-6° C pe interfluvii, 8-9° C la baza muntelui,-40…- 6° C în ianuarie şi 16-18° C în iulie, precipitaţiile înregistrate fiind de 800-1 000 mm/an. Poziţia spaţiului montan între râuri mari (Mureş, Crişul Alb şi Arieş) conduce, în mod firesc, la existenţa unei reţele hidrografice cu văi scurte: Ampoi, Geoagiu, Băiţa, Almaş, Abrud etc. La Geoagiu-Băi şi Vata de Jos sunt cunoscute apele termominerale, care au determinat apariţia unor staţiuni balneoclimaterice, cele de Geoagiu-Băi fiind folosite încă din perioada daco -romană, iar la Boholr, în condiţii de eruptiv neogen, se remarcă apele carbogazoase, în acest areal formându-se şi însemnate depozite de travertin.
În zonele mai înalte, pe areale restrânse, vegetaţia forestieră este constituită din amestec de fag cu brad şi chiar molid, urmată de fag şi. de gorun, iar mai jos, pe pantele însorite şi sub influenţa maselor de aer fochnizate se întâlneşte chiar gârniţa.
Vechimea vieţii social-economice este dovedită încă din perioada predacică, apoi dacă şi daco-romană, când în acest spaţiu montan se practica, pe scară largă, exploatarea aurului şi argintului la Zlatna (Ampelum), Roşia Montană (Alburnus Maior), Brad, Baia de Arieş etc. Metalele preţioase au continuat să fie exploatate şi în evul mediu şi mai cu seamă din momentul în care aceste teritorii au trecut în stăpânire habsburgică, în acest scop fiind realizate o serie de instalaţii, inclusiv lacuri (Făerag, pe Valea Certejului, în amonte de Certeju de Sus), apa acestuia fiind folosită la şteampurile din aval (Gr. Pop, Gh. Măhăra, 1968).

Metaliferii pot fi consideraţi, în contextul litologic mozaicat al Munţilor Apuseni, grupa montană cu cea mai mare dispersie a suprafeţelor calcaroase. Le întîlnim, astfel, în partea de sud-est, la nord de Geoagiu, în culmile Pleaşa Ardeului şi Pleaşa Mare; la nordul zonei muntoase, acolo unde faciesul calcaros paleozoic al Platoului Poieni se află în vecinătatea calcarelor jurasicedin culmea Grohot-Tomnatic-Piatra Helenească; la sud, în anticlinalul Boi – Rapolţel, dar şi la sud-vest, în zona Zam – Cărmăzăneşti.

Deşi Platoul Poieni prezintă o mai largă şi unitară răspîndire a calcarelor, cheile apar doar periferic, în locurile unde reţeaua hidrografică şi-a croit o albie subaeriană. Cheile Crişului Alb şi ale Văii Morilor sînt dovezi modeste ale unei carstificări ce a primit aici tente cu totul şi cu totul particulare.

Nu puteam sa nu aducem in discutie Cheile Glodului. Cine urcă, pe poteci şerpuitoare, pornite din chiar inima Cheilor Cibului, spre vîrful crestei Pleaşa Ardeului, în intenţia de a o străbate de la est la vest, are surpriza ca, după nici 2 km, să sosească deasupra altui sector de chei. O nouă străpungere hidrografică fragmentează aşadar culmea Ardeului, compartimentînd-o în trei blocuri delimitate de abrupturi impunătoare. Este cea datorată pîrîului Ardeului, care după ce-şi consolidează bazinul de recepţie pe necarstificabil, intră în calcare generînd o îngustare ce impresionează privitorul prin salbăticia ei.

Deşi cheile sînt situate în mijlocul unei zone puternic umanizate, ele au devenit, prin inaccesibilitate, un areal puţin străbătut şi cunoscut din punct de vedere turistic. Doar cei pasionaţi se încumetă să înfrunte repezişurile şi bulboanele albiei, sau alpiniştii dornici de a le escalada abrupturile. Oferta atractivă a acestor chei nu este cu nimic mai prejos decît cea a suratelor sale din apropiere sau de aiurea, cu atît mai mult cu cît poduri naturale, cum este cel din coasta Masivului Cetăţeaua, nu se întîlnese la tot pasul.
La originea acestor chei stă tot epigeneza. Dar, spre deosebire de Cheile Cibului, unde maturitatea văii este elocventă, în Cheile Glodului (topic adoptat după cel al localităţii din amonte) relieful prezintă mai degrabă semnele unei tinereţi evidente. Profilul transversal al văii reliefează un talveg extrem, de îngust, care ocupă, pe mari porţiuni, întreaga albie, ceea ce face accesul dificil dintr-o parte în alta a îngustării morfologice.

Declivitatea versanţilor rămîne accentuată, iar procesele de modelare mult mai active. Şi Cheile Glodului posedă, în profilul longitudinal al văii Ardeului, un sector cu ruptură de pantă, determinată de acţiunea eroziunii selective, calcarele opunînd o rezistenţă sporită agentului modelator. Abrupturile versanţilor şi, în primul rînd, cel al vîrfului Cetăţeaua, de pe versantul drept, pun în prim plan, la partea lor superioară, o salbă de piscuri piramidale, despărţite de ogaşe adînci. Tot în aria acestui versant apare un frumos pod natural a cărui deschidere subterană este înţesată de o parte şi alta, de o abundentă vegetaţie arborescentă.

Avem de-a face desigur, cu o relicvă morfologică endocarstică, rîul care a sculptat acest sector de peşteră de versant, părăsind-o şi adîncindu-se, alături, în condiţii subaeriene.
Singurul drum de acces care ne apropie cel mai mult de aceste chei rămîne şoseaua Geoagiu – Balşa, prin localitatea Ardeu. Din centrul aşezării menţionate, de lîngă magazinul universal, se ramifică, spre dreapta un drum de ţară ce urcă pînă la ultima gospodărie edificată în preajma intrării în chei (2 km). De aici în amonte, pe firul apei, totul iese de sub incidenţa omului, natura îşi este propria stăpînă. Nici o potecă, nici un drum nu merg mai departe, pereţii calcaroşi par un zid de netrecut, inexpugnabil. Doar firul văii, asemenea firului legendar al Ariadnei, se strecoară totuşi, încătuşat în largi meandre. Cheile pot fi abordate şi din amonte spre avale, pornind din localitatea Glod, chiar in apropierea gospodariei noastre.